Suntem aici pentru a-i permite scopului divin al universului să se îndeplinească.-Eckhart Tolle

Capitolul 8:
Relaţii evoluate

Pătrundeţi în Clipa de acum, oriunde v-aţi afla.

Am crezut întotdeauna că adevărata iluminare nu este posibilă decât prin iubirea adusă de relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Nu acesta este lucrul care ne face din nou compleţi? Cum poate viaţa cuiva să fie împlinită până când nu se întâmplă aceasta?

Din experienţa dvs., acest lucru este adevărat? Vi s-a întămplat dvs.?
Nu încă, dar cum ar putea fi altfel? Ştiu că se va întâmpla.
Cu alte cuvinte, aşteptaţi un eveniment viitor care să vă salveze. Nu este aceasta eroarea fundamentală despre care am ît vorbit? Mântuirea nu se află în alt timp sau spaţiu. Este aici şi acum.

Ce înseamnă această afirmaţie: „Mântuirea este aici şi acum? ” Nu înţeleg. Nici nu ştiu ce înseamnă mântuire.

Majoritatea oamenilor aleargă după plăcerile fizice sau diferite forme de gratificaţie psihologică deoarece cred că aceste lucruri îi vor face fericiţi sau îi vor elibera de un sentiment de frică sau de lipsă. Fericirea poate fi percepută ca un sentiment de trăire mai intensă, atinsă prin intermediul plăcerii fizice, sau ca un sentiment mai sigur şi mai complet al sinelui, atins printr-o formă sau alta de gratificaţie psihologică.
Aceasta este căutarea mântuirii ce provine dintr-un sentiment de insatisfacţie sau de lipsă. Invariabil, orice satisfacţie pe care o va obţine o astfel de persoană este de scurtă durată, aşa că starea de satisfacţie sau de împlinire este de obicei proiectată din nou într-un punct imaginar, departe de aici şi acum. „Când voi obţine X sau mă voi elibera de Y - atunci îmi va fi bine”. Acesta este cadrul mental inconştient ce creează iluzia mântuirii în viitor.
Adevărata mântuire este împlinirea, pacea, viaţa în toată plenitudinea ei. Înseamnă să fii tu însuţi, să simţi în interior acea stare de bine pentru care să nu existe o stare opusă, bucuria de a trăi care nu depinde de nimic altceva decât de ea însăşi. Această stare este resimţită nu ca o experienţă trecătoare, ci ca o prezenţă constantă. într-un limbaj teist, aceasta înseamnă „să-l cunoşti pe Dumnezeu” - nu ca pe un lucru exterior, ci ca pe esenţa proprie cea mai profundă. Adevărata mântuire este să ne cunoaştem pe noi însine ca părţi inseparabile ale Vieţii Unificate din afara timpului şi a formei, Viaţă din care vine tot ceea ce există.
Adevărata mântuire este o stare de eliberare - eliberare de frică, de suferinţă, de acea stare percepută ca o lipsă sau o insuficienţă şi, din acest motiv, de orice dorinţă, nevoie, poftă sau ataşament. Este eliberarea de gândirea compulsivă, de negativism şi, mai presus de toate, de trecut şi de viitor ca nevoie psihologică. Mintea dvs. vă spune că nu puteţi ajunge acolo. Că ar trebui să se întâmple un anume lucru sau dvs. ar trebui să deveniţi aşa şi pe dincolo înainte de a fi liber şi împlinit. Vă spune, de fapt, că aveţi nevoie de timp - că este nevoie să găsiţi, să rezolvaţi, să faceţi, să realizaţi, să dobândiţi, să deveniţi sau să înţelegeţi un anumit lucru înainte de a vă putea elibera sau de a fi împlinit. Dvs. priviţi timpul ca pe un mijloc de a atinge mântuirea, când de fapt este cel mai mare obstacol în calea ei. Credeţi că nu puteţi ajunge acolo din poziţia în care vă aflaţi în acest moment pentru că încă nu sunteţi complet sau suficient de bun, dar adevărul este că aici şi acum este singurul punct din care puteţi ajunge acolo. „Ajungeţi” acolo realizând că sunteţi deja acolo. Îl descoperiţi pe Dumnezeu în momentul în care realizaţi că nu aveţi nevoie să-l căutaţi. Aşa că nu există o singură cale către mântuire: poate fi folosită orice stare, dar nu este nevoie de niciuna în mod special. Totuşi, există un singur punct de acces: Clipa de acum. Nu poate exista mântuire în alt moment decât acum. Sunteţi singur şi fără un partener? Pătrundeţi în Clipa de acum. Aveţi o relaţie cu cineva? Pătrundeţi în Clipa de acum.
Nimic din ceea ce aţi putea face sau realiza vreodată nu vă va apropia mai mult de mântuire decât ceea ce există în prezent. Acest lucru poate fi greu de înţeles pentru o minte obişnuită să creadă că toate lucrurile valoroase se află în viitor. Niciun lucru pe care l-aţi făcut vreodată sau care v-a fost făcut în trecut nu vă poate împiedica să spuneţi „da” în faţa a ceea ce există şi să vă concentraţi atenţia mai profund asupra Clipei de acum. Nu puteţi face acest lucru în viitor. Fie îl faceţi acum, fie nu-l mai faceţi deloc.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

Relaţii de iubire/ură

Până în momentul în care aveţi acces - şi numai dacă reuşiţi aceasta - la frecvenţa conştientizată a prezenţei, toate relaţiile, mai ales cele intime, sunt profund viciate şi, în ultimă instanţă, disfuncţionale. Ele pot părea perfecte pentru un timp, ca atunci când sunteţi „îndrăgostit”, dar invariabil această perfecţiune aparentă este distrusă prin apariţia tot mai frecventă a certurilor, a conflictelor, a nemulţumirilor şi a violenţelor emoţionale sau chiar fizice. Se pare că majoritatea relaţiilor de iubire devin în scurt timp relaţii de iubire/ură. Iubirea se poate transforma atunci în atacuri înverşunate, sentimente de ostilitate sau de retragere completă a afecţiunii pe nepusă masă. Acest lucru este considerat normal. în aceste condiţii, relaţia va oscila un timp, câteva luni sau câţiva ani, între polaritatea „iubirii” şi cea a urii şi vă va da în egală măsură plăcere şi suferinţă. Deseori, cuplurile devin dependente de aceste cicluri. Drama lor îi face să se simtă vii. Atunci când echilibrul dintre polaritatea pozitivă şi cea negativă este pierdut, iar ciclurile negative, distructive apar cu o frecvenţă şi o intensitate din ce în ce mai mare - situaţie la care se ajunge întotdeauna mai devreme sau mai târziu - nu mai durează mult şi relaţia se destramă complet.
Puteţi avea impresia că eliminarea ciclurilor negative sau distructive ar face ca totul să fie bine şi relaţia ar înflori minunat - dar, din nefericire, acest lucru nu este posibil. Polarităţile sunt interdependente. Una nu poate exista fără cealaltă. Latura pozitivă conţine deja în ea latura negativă, care nu s-a manifestat încă. Ambele sunt, de fapt, aspecte diferite ale aceleiaşi disfuncţii. Mă refer la ceea ce se numeşte, în general, relaţie romantică - nu la iubirea adevărată, care nu are opus, pentru că se naşte din afara minţii. Iubirea ca stare continuă este totuşi foarte rară - la fel de rară ca şi fiinţele umane conştiente. Sunt totuşi posibile momente scurte şi fugare de iubire ori de câte ori apare o pauză în fluxul gândirii.
Desigur, partea negativă a unei relaţii este mai uşor de recunoscut ca fiind disfuncţională decât cea pozitivă. Aşa cum este mai uşor să recunoşti sursa negativismului la partener decât la tine însuţi. Ea se poate manifesta sub multe forme: po-sesivitate, gelozie, control, retragere şi resentimente nerostite, nevoia de a avea întotdeauna dreptate, insensibilitate şi egocentrism, cereri emoţionale şi manipulare, nevoia de a te certa, de a critica, a judeca, a învinovăţi sau a ataca, furie, răzbunare inconştientă pentru durerea produsă în trecut de un părinte, pierderea controlului şi violenţă fizică.
Latura pozitivă constă în aceea că sunteţi „îndrăgostit” de partenerul dvs. La început această stare vă va produce o profundă satisfacţie. Vă simţiţi extrem de viu. Existenţa proprie a căpătat dintr-o dată sens, pentru că cineva are nevoie de dvs., vă doreşte şi vă face să vă simţiţi o persoană deosebită, iar dvs. faceţi acelaşi lucru pentru ea sau el. Împreună, vă simţiţi compleţi. Sentimentul poate deveni atât de intens, încât restul lumii să devină complet nesemnificativ.
Totuşi, poate aţi mai observat şi că această intensitate este însoţită de o senzaţie de nevoie şi de dependenţă. Puteţi deveni dependent de celălalt. El sau ea are asupra dvs. efectul unui drog. Vă simţiţi foarte bine când drogul este disponibil, dar simpla ipoteză sau gândul că el sau ea ar putea să nu mai fie acolo pentru dvs. poate provoca gelozie, posesivitate, încercarea de a manipula prin şantaj emoţional, culpabilizare şi acuzaţii - teama de pierdere. Dacă cealaltă persoană vă părăseşte, acest lucru poate da naştere celei mai intense ostilităţi sau celei mai profunde dureri şi disperări. într-o secundă, afecţiunea se poate transforma într-un atac crunt sau o suferinţă teribilă. Ce mai este iubirea acum? Poate iubirea să se transforme în opusul ei într-o secundă? A fost oare iubire sau o poftă şi un ataşament prin dependenţă?

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

Dependenţa şi căutarea plenitudinii

De ce am deveni dependenţi de celălalt?

Carl Jung ne relatează, într-una dintre cărţile sale, o conversaţie purtată cu un şef de trib indian din America de Nord, care i-a spus că, din perspectiva sa, cei mai mulţi oameni albi au expresii încordate, că ochii lor au o privire fixă şi că atitudinea lor emană cruzime sau violenţă. El a spus: „Ei par să caute mereu ceva. Ce anume caută? Albii vor întotdeauna ceva. Sunt mereu neliniştiţi şi agitaţi. Noi nu ştim ce vor. Credem că sunt nebuni.
Curentul subtil de disconfort constant a apărut, desigur, cu mult timp înaintea civilizaţiei industriale a Vestului; dar în civilizaţia vestică, care acum acoperă aproape tot globul pământesc, inclusiv cea mai mare parte a Estului, el se manifestă sub o formă şi cu o intensitate fără precedent. Era deja prezent pe vremea lui Isus şi de asemenea cu 600 de ani înainte, pe vremea lui Buddha, şi cu siguranţă a existat cu mult timp înaintea sa. „De ce sunteţi mereu înfricoşaţi?”, i-a întrebat Isus pe discipolii săi. „Gândurile anxioase pot adăuga măcar o singură zi la viaţa voastră?” Iar Buddha ne-a învăţat că la baza suferinţei se află starea de dorinţă sau de poftă mistuitoare.
Rezistenţa faţă de clipa prezentă ca disfuncţie colectivă este intrinsec legată de pierderea conştiinţei Fiinţei şi stă la baza civilizaţiei noastre industriale dezumanizate. Freud a recunoscut şi el existenţa acestui curent subtil de disconfort şi a scris despre aceasta în cartea sa Disconfort în cultură, dar nu a recunoscut adevărata rădăcină a disconfortului şi nu a realizat că eliberarea de ea este posibilă. Această disfuncţie colectivă a creat o civilizaţie foarte nefericită şi extrem de violentă, care a devenit o ameninţare nu numai pentru ea însăşi, ci şi pentru viaţa de pe această planetă.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

Dependenţa şi căutarea plenitudinii

De ce am deveni dependenţi de celălalt?

Motivul pentru care relaţiile de iubire romantică reprezintă o experienţă atât de intensă şi universal căutată este acela că ele par să ofere eliberarea dintr-o stare de frică, nevoie, lipsă şi neîmplinire, ce are rădăcini profunde şi face parte din condiţia umană în starea sa neeliberată şi neiluminată. Această stare are atât o dimensiune fizică, cât şi una psihologică.
La nivel fizic, evident, nu sunteţi complet şi nici nu veţi fi vreodată: sunteţi fie bărbat, fie femeie, adică o jumătate din întreg. La acest nivel, nevoia de a fi complet - întoarcerea la uniune - se manifestă prin atracţia dintre bărbaţi şi femei, prin nevoia bărbatului de femeie şi nevoia femeii de bărbat. Este aproape o nevoie irezistibilă de uniune cu polaritatea energetică opusă. Rădăcina acestei nevoi fizice este de natură spirituală: dorinţa de a pune capăt dualităţii, de a te întoarce la starea de plenitudine. Uniunea sexuală dă senzaţia cea mai apropiată de această stare la nivel fizic. Din acest motiv, este considerată experienţa care oferă cea mai mare satisfacţie în lumea fizică. Dar uniunea sexuală nu este mai mult decât o clipă trecătoare de plenitudine, o secundă de beatitudine. Atâta timp cât este căutată inconştient ca mijloc al mântuirii, persoana caută să pună capăt dualităţii la nivelul formei, nivel la care mântuirea nu este posibilă. Vi se oferă o imagine fugară, foarte tentantă a raiului, dar nu vi se permite să rămâneţi mai mult timp aici şi vă treziţi din nou într-un corp separat.
La nivel psihologic, sentimentul de lipsă sau de neîmpli-nire este chiar mai mare decât la nivel fizic. Atâta timp cât vă identificaţi cu mintea dvs., aveţi un sentiment al identităţii derivat dintr-o sursă externă. Adică obţineţi o idee despre cine sunteţi din lucruri care, în ultimă instanţă, nu au nimic de-a face cu cine sunteţi în realitate: rolul dvs. social, posesiunile, aspectul exterior, succesele şi eşecurile, sistemul de credinţe ş.a.m.d. Acest sine fals, construit de minte, se simte vulnerabil, nesigur şi caută mereu lucruri noi cu care să se identifice şi care să-i dea sentimentul că există. Dar nimic nu este vreodată suficient pentru a-i produce o satisfacţie de durată. Temerile sale rămân; ca şi sentimentul de lipsă şi de nevoie acută.
Dar atunci apare această relaţie specială. Ea pare să fie răspunsul la toate problemele sinelui fals şi pare să răspundă tuturor nevoilor sale. Cel puţin la prima vedere. Toate celelalte lucruri pornind de la care în trecut v-aţi derivat sentimentul identităţii par acum relativ nesemnificative. Acum aveţi un singur punct de interes care le înlocuieşte pe toate celelalte, dă sens vieţii dvs. şi prin el vă definiţi identitatea: persoana de care v-aţi „îndrăgostit”. Nu mai sunteţi un fragment dislocat într-un univers nepăsător - sau cel puţin aşa vi se pare Lumea dvs. are acum un centru: persoana iubită. Faptul că centrul se află în afara dvs. şi că din acest motiv aveţi în continuare un sentiment de identitate derivat dintr-un obiect exterior nu pare să conteze prea mult la început. Ceea ce contează este că sentimentele subiacente, de neîmplinire, frică, lipsă şi insatisfacţie, atât de caracteristice stării de identificare cu mintea, au dispărut - sau nu? S-au dizolvat sau continuă să existe în spatele acestei realităţi superficiale numite fericire?
Dacă în relaţia dvs. aţi avut parte atât de „iubire”, cât şi de opusul ei - atacul, violenţa emoţională - atunci e foarte probabil să confundaţi ataşamentul sinelui fals şi dependenţa cu iubirea. Nu puteţi să vă iubiţi partenerul la un moment dat, iar în următorul moment să îl atacaţi. Iubirea nu are opus. Dacă „iubirea” dvs. are un opus, atunci nu este iubire, ci o puternică nevoie a sinelui fals de a avea un sentiment de identitate mai complet şi mai profund, o nevoie pe care celălalt o satisface temporar. Este înlocuitorul pe care îl dă sinele fals pentru mântuire şi pentru scurt timp aproape că ne simţim mântuiţi.
Dar vine un moment când partenerul dvs. se comportă astfel încât nu vă mai satisface nevoile - sau mai curând nevoile sinelui fals. Sentimentele de durere, frică şi lipsă, care sunt o parte intrinsecă a conştiinţei sinelui fals, dar au fost acoperite de „relaţia de iubire”, ies acum din nou la suprafaţă. Ca în cazul oricărei dependenţe, vă simţiţi minunat când drogul este disponibil, dar invariabil vine un moment când drogul nu mai funcţionează. Când acele sentimente dureroase reapar, le simţiţi chiar mai intens şi mai acut decât înainte. Pe deasupra, vă percepeţi partenerul, ca fiind cauza acestor sentimente. Aceasta înseamnă că le proiectaţi în afară şi îl atacaţi pe celălalt cu toată violenţa sălbatică a durerii dvs. Acest atac poate trezi durerea partenerului, şi el sau ea vă poate răspunde la atac. în acest punct, sinele fals mai speră încă în mod inconştient că atacul său sau încercările sale de manipulare vor reprezenta o pedeapsă suficientă pentru a-1 convinge pe partener să-şi schimbe comportamentul, ca să-l puteţi folosi din nou pentru a vă acoperi durerea.
Fiecare dependenţă apare dintr-un refuz inconştient de a accepta durerea şi de a o lăsa în urmă. Fiecare dependentă începe cu durerea şi se sfârşeşte în durere. Indiferent de substanţa de care sunteţi dependent - alcool, mâncare, droguri legale ori ilegale sau poate o persoană -, vă folosiţi de un lucru sau de o persoană pentru a vă ascunde durerea. Acesta este motivul pentru care în relaţiile intime, după ce euforia iniţială a trecut, apare atât de multă nefericire, atât de multă durere. Nu relaţiile provoacă durerea şi nefericirea. Ele scot la lumină ceea ce se află deja în dvs. Oricare dependenţă ajunge într-un punct în care nu mai produce rezultatul dorit şi atunci simţiţi durerea mai puternic ca oricând.
Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii încearcă mereu să scape de momentul prezent şi caută un fel de mântuire în viitor. Primul lucru pe care l-ar putea întâlni dacă s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie şi de acest lucru se tem ei. Dacă ar şti măcar cât de uşor este ca în Clipa de acum să obţină puterea care dizolvă trecutul şi durerea sa, realitatea care dizolvă iluzia! Dacă ar şti cât de aproape sunt de propria lor realitate, cât de aproape se află de Dumnezeu!
Nici evitarea relaţiilor cu scopul de a încerca să se evite durerea nu este o soluţie. Durerea este oricum prezentă. Există o mai mare probabilitate ca trei relaţii eşuate în tot atâţia ani să vă forţeze să vă treziţi decât trei ani trăiţi pe o insulă pustie sau închis în cameră. Dacă aţi putea aduce o prezenţă intensă în singurătatea dvs., acest lucru v-ar ajuta.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

De la dependenţă la relaţii iluminate

Putem transforma o relaţie de dependenţă într-una autentică?

Da. Fiind prezent şi intensificându-vă şi mai mult prezenţa prin concentrarea intensă a atenţiei asupra Clipei de acum: indiferent dacă trăiţi singur sau cu un partener, cheia este aceeaşi. Pentru ca iubirea să înflorească, lumina prezenţei dvs. trebuie să fie foarte puternică, astfel încât să nu mai pierdeţi controlul în favoarea celui ce gândeşte în sinea dvs. sau a corpului-durere şi să le confundaţi cu cel ce sunteţi cu adevărat. Cunoaşterea de sine, ca Fiinţă aflată în spatele celui ce gândeşte în sinele dvs., ca linişte în spatele zgomotului mental, ca iubire şi bucurie în spatele durerii, înseamnă eliberare, mântuire şi iluminare. A renunţa la identificarea cu corpul-durere înseamnă a aduce prezenţa în durere şi a o transforma astfel. A renunţa la identificarea cu cel ce gândeşte în sinea dvs. înseamnă a fi un observator tăcut al gândurilor şi comportamentului propriu, mai ales al tiparelor mentale repetitive şi al rolurilor jucate de sinele fals.
Dacă nu o mai investiţi cu „identitate”, mintea îşi pierde trăsătura compulsivă, în principal compulsia de a judeca şi astfel de a se opune realităţii existente, fapt ce duce la conflict, dramă şi dureri noi. De fapt, în momentul în care judecata încetează prin acceptarea realităţii, v-aţi eliberat de minte. Aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii. în primul rând, trebuie să nu vă mai judecaţi pe dvs. înşivă; apoi să nu vă mai judecaţi semenul. Cel mai important catalizator al schimbării într-o relaţie este acceptarea completă a partenerului aşa cum este el, fără a simţi nevoia de a-l judeca sau de a-l schimba în vreun fel. Acest lucru vă duce imediat dincolo de sinele fals. În acest moment, toate jocurile mentale şi ataşamentele prin dependenţă iau sfârşit. Nu mai există victime şi făptaşi, acuzatori şi acuzaţi. Acesta este şi sfârşitul oricărei codependenţe, al atracţiei în tiparele inconştiente ale celuilalt care le permitea să existe mai departe. Atunci fie vă veţi despărţi - în iubire - fie veţi pătrunde mai profund în Clipa de acum împreună - în Fiinţă. Să fie chiar atât de uşor? Da, este chiar atât de uşor.
Iubirea este o stare a Fiinţei. Iubirea dvs. nu se află în exterior, ci adânc în dvs. Nu o puteţi pierde niciodată şi nici ea nu vă poate părăsi. Nu este dependentă de un alt corp, de o formă exterioară. Este liniştea prezenţei dvs., vă puteţi simţi realitatea atemporală şi lipsită de formă sub forma vieţii nemanifeste care vă animă forma fizică. Atunci puteţi simţi aceeaşi viaţă în profunzimea fiecărui om şi a fiecărei fiinţe. Priviţi dincolo de vălul formei şi al separării. Aceasta este realizarea unităţii. Aceasta este iubirea.
Ce este Dumnezeu? Viaţa eternă din spatele tuturor formelor de viaţă. Ce este iubirea? Simţirea prezenţei acestei Vieţi adânc în străfundurile dvs. şi ale tuturor fiinţelor. Identificarea cu ea. De aceea, orice iubire este iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea nu este selectivă, aşa cum nici lumina soarelui nu este selectivă. Ea nu face o persoană să fie specială. Nu este exclusivistă. Exclusivismul nu este iubirea lui Dumnezeu, ci „iubirea” sinelui fals. Totuşi, intensitatea cu care este simţită iubirea adevărată poate varia. Puteţi întâlni o persoană care să vă înapoieze dragostea cu mai multă claritate şi intensitate decât altele, iar, dacă această persoană are aceleaşi sentimente faţă de dvs., se poate spune că sunteţi amândoi într-o relaţie de iubire. Legătura care vă uneşte cu această persoană este aceeaşi legătură care vă uneşte cu persoana care stă lângă dvs. în autobuz, cu o pasăre, cu un copac, cu o floare. Numai gradul de intensitate este diferit.
Chiar şi într-o relaţie de dependenţă pot apărea momente în care răzbate ceva mai real, ceva care depăşeşte nevoile dvs. mutuale legate de dependenţă. Acestea sunt momentele în care intensitatea atât a minţii dvs., cât şi a aceleia a partenerului scade brusc, iar corpul-durere este temporar adormit.
Aceasta se întâmplă uneori în timpul momentelor de intimitate fizică sau atunci când amândoi sunteţi martorii miracolului naşterii unui copil, în prezenţa morţii sau atunci când unul dintre dvs. este grav bolnav - în orice situaţie care face mintea să devină neputincioasă. în asemenea momente, Fiinţa dvs., care se află de obicei îngropată sub minte, se dezvăluie şi acest lucru face posibilă comunicarea autentică.
Comunicarea autentică este comuniune - realizarea unităţii, care este iubirea. De obicei, aceasta se pierde din nou foarte repede, cu excepţia cazului în care puteţi rămâne prezent suficient timp pentru a împiedica mintea să revină la vechile ei obiceiuri. De îndată ce mintea şi identificarea cu mintea reapar, nu mai sunteţi dvs. înşivă, ci vă identificaţi cu imaginea dvs. mentală şi începeţi să jucaţi din nou jocuri şi roluri cu scopul de a satisface nevoile sinelui fals. Sunteţi din nou o minte umană, care pretinde că este o fiinţă umană, in-teracţionând cu o altă minte, jucând drama numită „iubire”.
Deşi sunt posibile scurte momente de iubire autentică, iubirea nu poate înflori dacă nu v-aţi eliberat pentru totdeauna de identificarea cu mintea şi prezenţa dvs. nu este suficient de intensă pentru a dizolva corpul-durere - sau dacă nu puteţi măcar rămâne prezent ca observator. Corpul-durere nu mai poate atunci să pună stăpânire pe dvs. şi să distrugă iubirea.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

Relaţiile ca formă de practică spirituală

Pe măsură ce identificarea cu sinele fals ca mod al conştiinţei şi toate structurile sociale, politice şi economice se apropie din ce în ce mai mult de faza finală a colapsului, relaţiile dintre bărbaţi şi femei reflectă din ce în ce mai mult starea profundă de criză în care se află acum umanitatea. Pe măsură ce oamenii se identifică din ce în ce mai profund cu mintea lor, majoritatea relaţiilor nu îşi mai au rădăcinile în Fiinţă şi astfel se transformă în surse de durere, fiind dominate de probleme şi conflicte.
Milioane de oameni trăiesc singuri sau îşi cresc singuri copiii, incapabili să stabilească o relaţie intimă sau nedorind să repete drama nebunească din relaţiile trecute. Alţii trec de la o relaţie la alta, de la un ciclu de plăcere-durere la altul, în căutarea zadarnică a satisfacţiei prin uniunea cu polaritatea energetică opusă. Iar alţii preferă compromisul şi continuă să rămână împreună, perpetuând o relaţie în care domină negativismul, de dragul copiilor, al siguranţei, al obişnuinţei, de teamă să nu rămână singuri sau în virtutea unui alt gen de aranjament de pe urma căruia „beneficiază” şi unul şi celălalt sau chiar în virtutea dependenţei inconştiente de descărcarea energetică a dramelor emoţionale şi a suferinţei.
Totuşi, fiecare criză reprezintă nu numai un pericol, ci şi o oportunitate. Dacă relaţiile energizează şi amplifică tiparele mentale ale sinelui fals şi activează corpul-durere, de ce să nu acceptăm acest fapt, în loc să încercăm să scăpăm de el? De ce să nu cooperăm cu el, în loc să evităm relaţiile sau să continuăm să urmărim fantoma partenerului ideal ca răspuns la problemele noastre sau ca un mod de a ne simţi împliniţi? Ocazia ascunsă în fiecare criză nu se manifestă până când nu sunt recunoscute şi acceptate complet toate datele unei situaţii. Atâta timp cât continuaţi să le negaţi, atâta timp cât încercaţi să scăpaţi de ele sau vă doriţi ca lucrurile să fi fost altfel, fereastra oportunităţii nu se deschide şi rămâneţi prins în capcana situaţiei respective, care va rămâne neschimbată sau va continua să se înrăutăţească şi mai mult.
Recunoscând şi acceptând faptele, dobândim şi un anumit grad de eliberare în raport cu ele. De exemplu, când ştiţi că există o lipsă de armonie şi conservaţi această observaţie, prin faptul că acum ştiţi acest lucru a apărut un nou factor, iar starea lipsei de armonie nu poate rămâne neschimbată. Când ştiţi că nu există pace într-o relaţie, conştiinţa acestui lucru creează un spaţiu de linişte, ce înconjoară lipsa de pace într-o îmbrăţişare afectuoasă şi iubitoare şi astfel transformă lipsa de pace în pace. Cât despre transformarea interioară, nu puteti face nimic în privinţa ei. Nu vă puteţi transforma şi nu-1 puteţi transforma nici pe partener într-o persoană diferită. Tot ce puteţi face este să creaţi un spaţiu în care să se producă transformarea, în care să pătrundă iubirea şi graţia divină.

Aşa că, de câte ori o relaţie nu funcţionează, ori de câte ori o relaţie scoate la iveală „nebunia” dvs. şi a partenerului dvs., bucuraţi-vă. Ceea ce era inconştient este adus la lumină. Este o ocazie de a vă mântui. In fiecare moment, păstraţi observaţiile pe care le-aţi făcut, mai ales pe acelea care se referă la starea dvs. interioară. Indiferent dacă este vorba despre gelozie, apărare, nevoia de a te certa, de a avea dreptate, un copil interior care cere iubire şi atenţie sau o durere emoţională de orice fel - indiferent despre ce este vorba, recunoaşteţi realitatea momentului şi păstraţi ceea ce aţi conştientizat. Atunci relaţia va deveni pentru dvs. sadhana, o practică spirituală. Dacă observaţi la partenerul dvs. un comportament inconştient, păstraţi ceea ce aţi conştientizat în îmbrăţişarea iubitoare a cunoaşterii şi nu reacţionaţi. Inconştienţa şi cunoaşterea nu pot coexista mult timp - chiar dacă această cunoaştere se referă numai la celălalt şi nu la persoana care acţionează inconştient. Forma de energie care se află în spatele ostilităţii şi atacului găseşte prezenţa iubirii absolut intolerabilă. Dacă reacţionaţi în vreun fel la inconştienţa partenerului, deveniţi inconştient. Dar, dacă vă amintiţi să vă cunoaşteţi reacţia, nimic nu este pierdut.
Umanitatea este supusă unei presiuni teribile de a evolua, pentru că aceasta este singura ei şansă de supravieţuire ca rasă. Acest lucru va afecta fiecare aspect al vieţii dvs. şi mai ales relaţiile intime. Niciodată până acum relaţiile umane nu au fost atât de problematice şi de pline de conflicte ca în prezent. Aşa cum aţi observat, poate, ele nu există pentru a vă face să vă simţiţi fericit sau împlinit. În cazul în care continuaţi să urmăriţi scopul mântuirii prin intermediul unei relaţii, veţi suferi nenumărate deziluzii. Dar dacă acceptaţi faptul că relaţia există pentru a vă face conştient, şi nu fericit, atunci tocmai acest lucru vă va oferi mântuirea şi vă veţi alinia conştiinţei superioare care doreşte să ia naştere în această lume. Cei care continuă să se agate de vechile lor tipare vor avea parte de o durere, violenţă, confuzie şi nebunie din ce în ce mai mari.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

De câte persoane este nevoie pentru a vă transforma viaţa într-un exerciţiu spiritual? Nu contează dacă partenerul nu vrea să coopereze. Sănătatea mentală - conştiinţa - poate să apară în această lume prin dvs. Nu este nevoie să aşteptaţi ca lumea să devină mai puţin nebună sau ca o persoană să devină conştientă pentru a vă dezvolta spiritual. S-ar putea să dureze o veşnicie. Nu vă acuzaţi unul pe altul de inconştienţă, în momentul în care începeţi să vă certaţi, v-aţi identificat cu o poziţie mentală şi apăraţi nu numai această poziţie, dar şi sentimentul dvs. de sine. Sinele fals a preluat comanda. Aţi devenit inconştient. Uneori, poate fi bine să subliniem anumite aspecte ale comportamentului partenerului. Dacă sunteţi foarte vigilent, foarte prezent, puteţi face acest lucru fără implicarea sinelui fals - fără să învinovăţiţi, să acuzaţi sau să încercaţi să-i dovediţi celuilalt că greşeşte.
Când partenerul are un comportament inconştient, abandonaţi orice critică. Critica înseamnă fie confundarea comportamentului inconştient al unei persoane cu persoana respectivă, fie proiectarea propriei inconştiente asupra altuia şi confundarea ei cu acea persoană. Abandonarea criticilor nu înseamnă că nu recunoaşteţi disfuncţia şi inconştienţa atunci când o vedeţi. înseamnă să „fiţi cel care ştie” în loc să „fiţi reacţia” şi judecătorul. Atunci fie veţi fi complet liber de orice reacţie, fie veţi reacţiona rămânând conştient, păstrându-vă spaţiul interior în care reacţia este observată şi în care i se permite să existe. în loc să vă luptaţi cu întunericul, aduceţi lumina. în loc să reacţionaţi la o iluzie, priviţi iluzia şi în acelaşi timp vedeţi dincolo de ea. Când sunteţi conştient creaţi un spaţiu de prezenţă iubitoare, care le permite lucrurilor şi oamenilor să existe aşa cum sunt. Nu există catalizator mai mare pentru transformare. Dacă exersaţi această atitudine, partenerul nu va putea rămâne alături de dvs. continuând să fie inconştient.
Dacă amândoi sunteţi de acord ca relaţia să devină un ierciţiu spiritual, atunci cu atât mai bine. Vă puteţi exprima Intimentele, gândurile şi reacţiile unul faţă de altul chiar în momentul în care apar, pentru a nu crea un gol temporal, în care o emoţie sau o durere neexprimată sau nerecunoscută să se poată deteriora şi amplifica. Învăţaţi să exprimaţi ceea ce simţiţi fără să învinovăţiţi. Învăţaţi să vă ascultaţi partenerul în mod deschis, nedefensiv. Acordaţi-i spaţiu pentru a se putea exprima. Fiţi prezent. Acuzarea, apărarea, atacul - toate aceste tipare care sunt făcute să întărească sau să protejeze şinele fals ori să satisfacă nevoile acestuia vor deveni inutile. Să acorzi spaţiu altora - şi ţie însuţi - este un lucru vital. Iubirea nu poate înflori fără el. Când aţi eliminat cei doi factori care distrug relaţiile: adică atunci când corpul-durere s-a transformat, iar dvs. nu vă mai identificaţi cu mintea şi cu poziţiile mentale şi partenerul dvs. a făcut la fel, veţi trăi fericirea unei relaţii care înfloreşte. în loc să vă reflectaţi unul altuia durerea şi inconştienţa, în loc să vă satisfaceţi nevoile mutuale şi dependente ale sinelui fals, vă veţi reflecta unul altuia iubirea pe care o simţiţi adânc în interior, iubirea care vine odată cu conştientizarea faptului că sunteţi una cu tot ceea ce există. Aceasta este iubirea care nu are opus.
Dacă partenerul este încă identificat cu mintea şi cor-pul-durere, în vreme ce dvs. v-aţi eliberat deja, aceasta va ii o dificultate majoră - nu pentru dvs., ci pentru partener. Nu este uşor să trăieşti cu o persoană iluminată sau, mai curând, este atât de uşor, încât sinele fals găseşte acest lucru extrem de ameninţător. Nu uitaţi că sinele fals are nevoie de probleme, conflicte şi „duşmani” pentru a-şi întări sentimentul de separare de care depinde identitatea sa. Mintea partenerului care nu s-a dezvoltat spiritual va fi profund frustrată, pentru că poziţiile sale fixe nu opun nicio rezistenţă, ceea ce înseamnă că vor deveni nesigure şi slabe, existând şi „pericolul” de a se prăbuşi cu totul şi de a duce la pierderea sinelui. Corpul-durere cere un feedback pe care nu îl primeşte. Nevoia de ceartă, de momente dramatice şi de conflict nu este satisfăcută. Dar atenţie: unele persoane care sunt retrase, insensibile, cu care nu poţi comunica sau care sunt rupte de sentimentele lor pot fi convinse şi pot încerca să îi convingă şi pe alţii că sunt dezvoltate spiritual sau cel puţin că „nu este nimic în neregulă” cu ele şi că tot răul vine de la partener. Bărbaţii tind să facă acest lucru mai des decât femeile. îşi pot privi perechea ca fiind iraţională sau emotivă. Dar, dacă vă puteţi simţi emoţiile, nu sunteţi departe de corpul interior radiant, aflat chiar în spatele lor. Dacă trăiţi preponderent la nivel mental, distanţa este mult mai mare şi trebuie să aduceţi conştiinţa în corpul emoţional înainte de a putea ajunge la corpul interior.
Dacă nu există o emanaţie de iubire şi bucurie, prezenţă completă şi deschidere către toate fiinţele, atunci nu v-aţi dezvoltat spiritual suficient de mult. Un alt indicator este felul în care o persoană se comportă în situaţii dificile, complicate sau atunci când lucrurile „merg prost”. Dacă „dezvoltarea dvs. spirituală” este o autoamăgire mentală, atunci viaţa vă va pune curând în faţă un obstacol care va scoate la iveală inconştienţa dvs. sub o formă oarecare - a fricii, furiei, a unei poziţii de apărare, a criticării, deprimării ş.a.m.d. Dacă aveţi o relaţie, multe probleme vor veni de la partener. De exemplu, o femeie poate fi pusă în dificultate de un partener indiferent sau apatic, cu care nu poate comunica şi care trăieşte aproape în întregime la nivel mental. Ea va fi afectată de incapacitatea lui de a o auzi, de a-i acorda atenţie şi spaţiu (libertatea de a fi ea însăşi), care se datorează lipsei lui de prezenţă. Absenţa iubirii în relaţie, care de obicei este simţită mai acut de femeie decât de bărbat, va declanşa trezirea corpului-durere al femeii şi, prin intermediul lui, ea îşi va ataca partenerul - îl va învinovăţi, critica, îi va arăta că greşeşte ş.a.m.d. Lucru care, la rândul său, devine o dificultate pentru el. Pentru a se apăra de atacul corpului-durere al femeii, pe care îl consideră total nejustificat, el va deveni şi mai profund înrădăcinat în poziţiile sale mentale, pe măsură ce se justifică, se apără sau contraatacă şi mai mult. în final, acest lucru poate activa propriul său corp-durere. Când ambii parteneri au ajuns să fie astfel controlaţi, este atins un nivel de inconştienţă profundă, de violenţă emoţională, de atac şi contraatac sălbatic, care nu se va reduce până când ambele corpuri-durere nu şi-au făcut plinul cu energie, putând intra astfel în faza de somnolenţă. Până data viitoare.
Acesta este numai unul dintre infinitele scenarii posibile. S-au scris pe această temă multe cărţi şi ar putea fi scrise mult mai multe despre felul în care inconştienţa iese la lumină în relaţiile heterosexuale. Dar, aşa cum am spus mai devreme, după ce aţi înţeles cauza principală a disfuncţionalităţii, nu mai aveţi nevoie să exploraţi nenumăratele ei manifestări.
Să aruncăm din nou o scurtă privire asupra scenariului pe care tocmai l-am descris. Fiecare dificultate apărută aici este de fapt o şansă mascată de iluminare. În fiecare etapă de desfăşurare a procesului disfuncţional, este posibilă eliberarea de inconştient. De exemplu, ostilitatea femeii ar putea deveni pentru bărbat un semnal pentru a abandona nivelul de identificare cu mintea, pentru a se trezi în prezent - în loc să se identifice din ce în ce mai mult cu mintea, să devină din ce în ce mai conştient. În loc să „devină” corpul-durere, femeia ar putea deveni cunoscătorul care observă durerea emoţională în propria sa fiinţă, accelerând astfel puterea Clipei de acum şi iniţiind transformarea durerii. Aceasta ar înlătura proiectarea compulsivă şi automată a durerii în exterior. Atunci ea ar putea să-şi comunice sentimentele partenerului. Desigur, nu există nicio garanţie că el ar asculta-o, dar astfel ar avea o mare şansă de a fi prezent şi de a sparge ciclul nesănătos de aplicare involuntară a tiparelor mentale inconştiente. Dacă femeia pierde această ocazie, bărbatul ar putea să-şi urmărească reacţia mental-emoţională faţă de durerea ei, defensivitatea care îl împiedică să reacţioneze. El ar putea atunci să privească trezirea propriului corp-durere şi astfel să-şi conştientizeze emoţiile. în acest mod, ar putea lua fiinţă un spaţiu liber şi liniştit de conştiinţă pură - cunoscătorul, martorul tăcut, observatorul. Conştiinţa nu neagă durerea şi totuşi este cu mult deasupra ei. Ea îi permite durerii să existe şi totuşi o transformă în acelaşi timp. Ea acceptă totul şi transformă totul. Astfel, partenerei i-ar fi fost deschisă o uşă, prin care ea ar fi putut uşor să se alăture lui în acest spaţiu.
Dacă sunteţi în mod constant sau cel puţin predominant prezent în relaţia dvs., acest lucru va reprezenta cea mai mare dificultate pentru partener. El nu va fi capabil să vă tolereze prezenţa mult timp, atâta vreme cât rămâne inconştient. Dacă este pregătit, va intra pe uşa pe care aţi deschis-o pentru el şi vi se va alătura în această stare. Dacă nu este pregătit, vă veţi separa ca uleiul şi apa. Lumina este mult prea dureroasă pentru o persoană care doreşte să rămână în întuneric.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

De ce femeile sunt mai aproape de iluminare?

Obstacolele în calea dezvoltării spirituale sunt aceleaşi pentru femei şi bărbaţi?

Da, dar accentul se pune diferit. în general, pentru o femeie este mai uşor să-şi simtă şi să-şi locuiască corpul, aşa că ea este în mod natural mai aproape de Fiinţă şi potenţial mai aproape de dezvoltarea spirituală decât un bărbat. Acesta este motivul pentru care multe culturi vechi aleg instinctiv figuri sau analogii feminine pentru a reprezenta sau descrie realitatea transcendentă sau lipsită de formă. De multe ori, ea a fost privită ca un pântec care dă viaţă tuturor lucrurilor care au fost create, care le susţine şi le hrăneşte în timpul vieţii lor în lumea formei. în Tao Te Ching, una dintre cele mai vechi şi mai profunde cărţi care au fost scrise vreodată, Tao, care ar putea fi tradus prin Fiinţă, este descris ca „prezentul etern, infinit, mama universului”. Este natural ca femeile să fie mai aproape de Fiinţă decât bărbaţii, deoarece ele „întrupează” Nemanifestul. Şi mai mult, toate creaturile şi toate lucrurile trebuie să se întoarcă în final la Sursă. „Toate lucrurile dispar din nou în Tao. El este singurul care durează.” Deoarece Sursa este privită ca fiind feminină, acest lucru este reprezentat prin cele două părţi, luminoasă şi întunecată, ale arhetipului feminin în psihologie şi mitologie. Zeiţa sau Mama Divină are două aspecte: ea dă viaţă şi ia viaţa.
Când mintea a preluat controlul şi oamenii au pierdut contactul cu realitatea esenţei lor divine, ei au început să îl gândească pe Dumnezeu ca figură masculină. Societatea a devenit dominată de bărbaţi, iar femeia, supusă bărbatului.
Nu încerc să sugerez că ar fi bine să ne întoarcem la reprezentările feminine iniţiale ale divinului. Unii oameni folosesc în prezent termenul de Mamă Divină în loc de Dumnezeu. Ei restabilesc astfel un echilibru între partea feminină şi cea masculină, care s-a pierdut cu mult timp în urmă, şi asta este foarte bine. Dar rămâne totuşi o reprezentare şi un concept, poate temporar util, ca o hartă sau un indicator folositor o vreme, dar care sunt mai mult un obstacol decât un ajutor atunci când sunteţi pregătit să vă daţi seama de realitatea din spatele tuturor conceptelor şi imaginilor. Adevărat rămâne totuşi faptul că frecvenţa energetică a minţii pare să fie, în esenţă, masculină. Mintea opune rezistenţă, se luptă pentru control, foloseşte, manipulează, atacă, încearcă să înşface şi să posede ş.a.m.d. Acesta este motivul pentru care Dumnezeul tradiţional este o figură patriarhală, învestită cu autoritate, ce deţine controlul, dominatoare şi de multe ori un bărbat mânios, de care ar trebui să ne temem mereu, după cum sugerează Vechiul Testament. Acest Dumnezeu este o proiecţie a minţii umane.
Pentru a depăşi mintea şi a vă reconecta cu realitatea mai profundă a Fiinţei aveţi nevoie de calităţi extrem de diferite: abandonarea, atitudinea necritică, o deschidere care sâ-i permită vieţii să existe în loc să i se opună, capacitatea de a păstra toate lucrurile în îmbrăţişarea plină de iubire a cunoaşterii. Toate aceste calităţi sunt mult mai strâns legate de principiul feminin. Dacă energia mentală este dură şi rigidă, energia Fiinţei este moale şi flexibilă şi infinit mai puternică decât mintea. Mintea conduce civilizaţia noastră, în timp ce Fiinţa guvernează viaţa pe Pământ şi în univers. Fiinţa este inteligenţa ale cărei manifestări vizibile formează universul fizic. Deşi femeile sunt potenţial mai aproape de ea, şi bărbaţii pot avea acces la aceasta în sinea lor.
în acest moment, marea majoritate a bărbaţilor şi femeilor încă se mai află în ghearele minţii: se identifică cu gânditorul şi corpul-durere. Desigur, acest lucru împiedică dezvoltarea spirituală şi înflorirea iubirii. Ca regulă generală, obstacolul major tinde să fie pentru bărbaţi mintea în plină activitate de gândire, iar pentru femei corpul-durere, deşi în anumite cazuri situaţia poate fi inversă, iar la unele persoane ambele obstacole să aibă o forţă egală.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

Dizolvarea corpului-durere feminin colectiv

De ce corpul-durere este un obstacol mai mare pentru femei?

Corpul-durere are de obicei un aspect colectiv şi unul personal. Aspectul personal este reziduul acumulat al durerii emoţionale suferite în timpul vieţii. Corpul-durere colectiv este durerea acumulată în psihicul uman colectiv de-a lungul a 2.000 de ani, prin boli, torturi, războaie, crime, acte de cruzime, nebunie ş.a.m.d. Corpul-durere personal al fiecărui om participă la acest corp-durere colectiv. Există zone diferite în ce priveşte corpul-durere colectiv. De exemplu, anumite rase au ţări în care apar forme extreme de conflict sau violenţă au un corp-durere colectiv mai puternic decât altele. Orice persoană care are un corp-durere puternic şi insuficientă conştiinţă pentru a se desprinde din identificarea cu el va fi forţată continuu să îşi descarce periodic durerea emoţională; ea ar putea foarte uşor să devină fie autorul, fie victima unor acte de violenţă, după cum corpul-durere propriu este predominant activ sau pasiv. Pe de altă parte, acest gen de persoană ar putea fi potenţial mai aproape de dezvoltarea spirituală. Acest potenţial nu este neapărat o realitate, desigur, dar, dacă vă aflaţi în capcana unui coşmar, veţi fi probabil mai puternic motivat să vă treziţi decât o persoană care trăieşte momentele plăcute şi neplăcute ale unui vis obişnuit.
În afară de corpul-durere personal, fiecare femeie are rolul ei în ceea ce ar putea fi descris drept corpul-durere colectiv feminin - dacă nu este total conştientă. Acesta este format din acumularea durerii suferite de femei, în parte prin subjugarea lor de către bărbaţi prin sclavie, exploatare, viol, naştere, avort etc. vreme de mii de ani. Durerea emoţională sau fizică ce pentru multe femei precede şi coincide cu ciclul menstrual este corpul-durere în aspectul său colectiv, care se trezeşte din somnolenţă în acel moment, deşi el poate fi trezit şi în alte momente. El împiedică circulaţia liberă a energiei prin corp, a cărei expresie fizică este menstruaţia. Haideţi să rămânem la această idee un moment şi să vedem cum poate ea să devină o ocazie de dezvoltare spirituală.
Deseori, femeile sunt „stăpânite” de corpul-durere în perioada menstruaţiei. Acesta are o încărcătură energetică foarte puternică şi vă poate atrage cu uşurinţă în identificarea inconştientă cu el. Atunci sunteţi activ posedată de câmpul energetic ce vă ocupă spaţiul interior şi pretinde că sunteţi chiar dvs. - dar, desigur, nu sunteţi deloc dvs. Vorbeşte prin dvs., acţionează prin dvs., gândeşte prin dvs. El va crea în viaţa dvs. situaţii negative, astfel încât să se poată hrăni cu această energie. Vrea mai multă durere, indiferent sub ce formă. Am descris deja acest proces, care poate fi violent şi distructiv. Este durere pură, durere trecută - şi nu sunteţi dvs.
Numărul femeilor care se apropie acum de starea de trezire completă este deja mai mare decât cel al bărbaţilor şi va fi din ce în ce mai mare în anii care vor veni. în final, bărbaţii s-ar putea să le ajungă din urmă, dar pentru un interval de timp considerabil va exista un decalaj între gradul de conştiinţă al celor două sexe. Femeile îşi redobândesc funcţia la care au dreptul prin naştere şi care din acest motiv le revine mai mult lor decât bărbaţilor: aceea de a fi o punte de legătură între lumea manifestă şi Nemanifest, între fizic şi spirit. Principala dvs. sarcină acum, ca femeie, este să transformaţi corpul-durere astfel încât să nu se mai interpună între dvs. şi sinele dvs. adevărat, esenţa dvs. Desigur, trebuie să depăşiţi şi celălalt obstacol în calea dezvoltării spirituale - mintea gânditoare -, dar prezenţa intensă pe care o veţi genera când veţi lucra cu corpul-durere vă va elibera şi de identificarea cu mintea.
Primul lucru pe care trebuie să vi-l amintiţi este acesta: atâta timp cât vă construiţi o identitate din durere, nu vă veţi putea elibera de ea. Atâta timp cât o parte a sentimentului dvs. de identitate este investit în durerea dvs. emoţională, vă veţi opune inconştient sau veţi sabota orice încercare de a vă vindeca de durere. De ce? Pur şi simplu pentru că doriţi să rămâneţi intactă, iar durerea a devenit o parte esenţială a dvs. Acesta este un proces inconştient şi singurul mod de a-l depăşi este să îl aduceţi în conştiinţă.
A vă da brusc seama de faptul că sunteţi sau aţi fost ataşată de durerea proprie poate fi şocant. în momentul în care vă daţi seama de acest lucru aţi rupt ataşamentul. Corpul-durere este un câmp energetic, aproape ca o entitate, care a devenit temporar locatarul spaţiului dvs. interior. O parte a energiei vitale a rămas blocată în această capcană, o energie care nu mai circulă. Desigur, corpul-durere există din cauză că în trecut s-au întâmplat anumite lucruri. Este trecutul viu din dvs. şi, dacă vă identificaţi cu el, vă identificaţi cu trecutul. Atunci când vă identificaţi drept victimă, credeţi că trecutul este mai puternic decât prezentul, credinţă contrară adevărului. Este credinţa că alte persoane şi ceea ce v-au făcut sunt responsabile pentru felul în care sunteţi azi, pentru suferinţa dvs. emoţională sau pentru incapacitatea de a fi cel/cea care sunteţi în realitate. Adevărul este că singura putere care există este conţinută în momentul prezent: este puterea prezenţei dvs. Odată ce veţi cunoaşte acest lucru, vă veţi da seama că numai dvs. sunteţi responsabil pentru spaţiul dvs. interior de acum - şi nimeni altcineva - şi că trecutul nu poate învinge puterea Clipei de acum.

Aşadar, identificarea vă împiedică să rezolvaţi problema corpului-durere. Unele femei, care sunt deja destul de conştiente pentru a-şi abandona identitatea de victimă la nivel personal, continuă să se agate de o identitate colectivă de victimă: „Ce le-au făcut bărbaţii femeilor!” Au dreptate - şi în acelaşi timp greşesc. Au dreptate deoarece corpul-durere colectiv feminin a luat naştere, în principal, din cauza violenţelor exercitate de bărbaţi asupra femeilor şi, de asemenea, din cauza reprimării feminităţii pe întreaga planetă timp de milioane de ani. Ele greşesc în cazul în care o parte a sentimentului lor de identitate derivă de aici, închizându-se astfel într-o identitate feminină colectivă. Dacă o femeie continuă să nutrească ură, resentimente sau să condamne, ea îşi păstreazăpul corpul-durere. Acest lucru îi poate oferi o identitate încurajatoare de solidaritate cu alte femei, dar o face prizoniera trecutului şi îi blochează accesul deplin la esenţa şi puterea ei adevărată. Dacă femeile îi resping pe bărbaţi, întreţin un sentiment de separare, întărind astfel sinele fals. Şi cu cât sinele fals este mai puternic, cu atât sunteţi mai departe de natura dvs. adevărată.
Aşa că nu vă folosiţi corpul-durere pentru a vă crea o identitate. Folosiţi-l în schimb pentru a vă dezvolta spiritual. Transformaţi-l în conştiinţă. Unul dintre cele mai bune momente pentru a face aceasta este în timpul ciclului menstrual. Cred că, în anii care vor veni, multe femei vor pătrunde în starea de conştiinţă profundă în acest interval. De obicei, este o perioadă de inconştienţă pentru multe femei, deoarece corpul-durere colectiv feminin preia controlul. Totuşi, după ce aţi atins un anumit nivel de conştiinţă, puteţi inversa procesul, astfel încât în loc să deveniţi mai inconştientă, să deveniţi mai conştientă. Am descris deja procesul fundamental, dar aş vrea să îl mai parcurgem o dată, acum însă referindu-ne în mod special la corpul-durere feminin colectiv.
Când ştiţi că se apropie perioada ciclului menstrual, înainte de a simţi primele semne ale fenomenului, numit în termeni uzuali tensiune premenstruală, adică trezirea corpului-durere feminin colectiv, fiţi foarte atentă şi locuiţi-vă corpul cât mai mult posibil. Când apar primele semne, trebuie să fiţi suficient de vigilentă pentru a le „surprinde” înainte ca ele să pună stăpânire pe dvs. De exemplu, primul semn poate fi un sentiment brusc de iritare puternică, de furie sau un simptom pur fizic. Indiferent în ce ar consta, observaţi-l înainte ca el să pună stăpânire pe gândirea sau pe comportamentul dvs. Aceasta înseamnă pur şi simplu să vă îndreptaţi atenţia asupra lui. Dacă este o emoţie, simţiţi puternica încărcătură energetică din spatele ei. Recunoaşteţi corpul-durere. în acelaşi timp, deveniţi observatorul; fiţi atent la prezenţa conştientă şi simţiţi-i puterea. Orice emoţie în care veţi aduce prezenţa dvs. va slăbi curând şi se va transforma. Dacă este un simplu simptom fizic, atenţia pe care i-o acordaţi îl va împiedica să se transforme într-o emoţie sau gând. Apoi continuaţi să fiţi vigilentă şi aşteptaţi să apară următorul semn al corpului-durere. Când acesta apare, surprindeţi-l şi procedaţi la fel ca mai înainte.
Mai târziu, când corpul-durere s-a trezit complet din starea sa de somnolenţă, veţi trăi o tulburare considerabilă a spaţiului interior, care va dura poate câteva zile. Indiferent de forma pe care o ia, rămâneţi prezentă. Acordaţi-i întreaga dvs. atenţie. Observaţi tumultul din interior. Acceptaţi-i prezenţa. Păstraţi această informaţie şi deveniţi cunoscătorul. Nu uitaţi: nu lăsaţi corpul-durere să vă folosească mintea şi să pună stăpânire pe gândirea dvs. Urmăriţi-l. Simţiţi-i energia în corpul dvs. După cum ştiţi, atenţie deplină înseamnă acceptare completă.
Printr-o atenţie susţinută şi, astfel, prin acceptare, apare transformarea. Corpul-durere se transformă într-o conştiinţă strălucitoare, aşa cum o bucată de lemn se transformă şi ea în flacără atunci când este pusă în foc sau lângă el. Menstruaţia va deveni atunci nu numai o expresie veselă şi plăcută a feminităţii, ci şi un moment sacru de transformare, în care daţi naştere unei noi conştiinţe. Natura dvs. adevărată va străluci prin ea, atât în aspectele sale feminine, ca Mamă Divină, cât şi în aspectul său transcendent ca Fiinţă divină ce depăşeşte dualismul masculin-feminin.
Dacă partenerul dvs. este suficient de conştient, vă poate ajuta în acest exerciţiu pe care tocmai l-am descris, păstrând frecvenţa prezenţei intense mai ales în acest interval. Dacă el rămâne prezent ori de câte ori recădeţi în identificarea inconştientă cu corpul-durere, lucru care este posibil şi se va întâmpla la început, veţi putea foarte repede să vă alăturaţi lui în această stare. Adică, ori de câte ori corpul-durere preia temporar controlul, în timpul menstruaţiei sau în alte momente, partenerul nu îl va confunda cu dvs. Chiar dacă acesta îl atacă, cum probabil o va face, el nu va reacţiona ca şi cum aţi fi „dvs.”, retrăgându-se sau construind un fel sau altul de apărare. îşi va păstra spaţiul de prezenţă intensă. Nu mai este nevoie de niciun alt lucru pentru transformare. în alte momente, veţi fi capabilă să faceţi acelaşi lucru pentru el sau să îl ajutaţi sâ-şi recâştige conştiinţa de sub dominaţia minţii, atră-gându-i atenţia către aici şi acum ori de câte ori se va identifica cu gândirea.
În acest fel, un permanent câmp energetic de o frecvenţă înaltă şi pură va lua naştere între dvs. Nici iluziile, nici durerea, nici conflictele, nimic din ceea ce este străin de dvs. şi nu este iubire nu va putea supravieţui. Aceasta reprezintă împlinirea scopului divin, transpersonal al relaţiei dvs. Devine un vârtej de conştiinţă, care va atrage multe alte persoane.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

Renunţarea la relaţia cu sine

Când o persoană este deplin conştientă, mai simte nevoia unei relaţii de cuplu? Un bărbat se mai simte atras de o femeie? O femeie se mai simte incompletă fără un bărbat?

Indiferent de nivelul dezvoltării spirituale, sunteţi încă bărbat sau femeie, aşa că la nivelul identităţii formale nu sunteţi complet. Sunteţi numai o jumătate a întregului. Această stare de neîmplinire este simţită sub forma atracţiei dintre bărbaţi şi femei, a atracţiei către polaritatea energetică opusă, indiferent cât de conştient aţi fi. Dar în această stare de conectare interioară, simţiţi atracţia undeva la suprafaţa sau la periferia vieţii dvs. Orice lucru care vi se întâmplă în această stare este resimţit ca marginal. Întreaga lume pare numai o îngrămădire de valuri sau de unde la suprafaţa unui ocean vast şi adânc. Dvs. sunteţi oceanul şi, desigur, sunteţi şi valul, dar un val care şi-a înţeles adevărata identitate de ocean şi comparată cu imensitatea şi profunzimea oceanului, lumea valurilor şi a undelor nu mai este deloc importantă.
Acest lucru nu înseamnă că nu mai aveţi relaţii profunde cu alte persoane sau cu partenerul. De fapt, puteţi avea relaţii profunde numai dacă sunteţi conştient de Fiinţă. Venind din Fiinţă, sunteţi capabil să vă găsiţi centrul în spatele vălului formei. în Fiinţă, masculinul şi femininul sunt una. Forma dvs. poate continua să aibă anumite nevoi, dar Fiinţa nu are nici una. Este deja completă şi întreagă. Dacă aceste nevoi sunt satisfăcute, este minunat, dar satisfacerea sau nesatisfa-cerea lor nu afectează în nici un fel starea dvs. profundă. Astfel încât este perfect posibil ca o persoană care a atins un nivel avansat de dezvoltare spirituală să aibă un sentiment de neîmplinire la nivelul superficial al fiinţei, în cazul în care nevoia de a-şi satisface polaritatea masculină sau feminină nu este împlinită şi în acelaşi timp să se simtă completă, împlinită şi împăcată în interior.

În încercarea de a te dezvolta spiritual, homosexualitatea este un ajutor, un obstacol sau nu are nicio importanţă?

Pe măsură ce vă apropiaţi de maturitate, incertitudinea ”orientării sexuale urmată de realizarea faptului că sunteţi „diferit” de alţii vă poate forţa să vă desprindeţi din identificarea cu tiparele sociale condiţionate de gândire şi comportament. Aceasta va ridica automat şi nivelul de conştiinţă deasupra celui de inconştienţă al majorităţii, ai cărei membri preiau necritic toate tiparele moştenite. Din acest punct de vedere, homosexualitatea poate fi un ajutor. Condiţia de marginal, de persoană care nu se potriveşte cu restul grupului sau care este respinsă de grup, indiferent din ce motiv, face viaţa dificilă, dar vă oferă în acelaşi timp un avantaj din punctul de vedere al dezvoltării spirituale. Vă scoate din starea de inconştienţă aproape forţat.
Pe de altă parte, dacă vă construiţi un sentiment al identităţii bazat pe homosexualitatea dvs., aţi scăpat dintr-o capcană pentru a cădea în alta. Veţi juca roluri şi jocuri dictate de imaginea mentală pe care o aveţi despre sine ca homosexual. Veţi deveni inconştient, inconsistent. în spatele măştii sinelui fals veţi fi foarte nefericit. într-o atare situaţie, homosexualitatea va fi un obstacol. Dar veţi avea, bineînţeles, şi alte ocazii. Nefericirea profundă poate fi un stimul grozav pentru trezirea conştiinţei.

Nu este adevărat că trebuie să ai o relaţie bună cu tine însuţi şi să te iubeşti înainte de a putea avea o relaţie în care să te simţi împlinit cu o altă persoană?

Dacă nu vă puteţi simţi relaxat când sunteţi singur, veţi căuta o relaţie ca să vă mascaţi disconfortul. Şi puteţi fi sigur că disconfortul va reapărea sub o formă sau alta în relaţie şi probabil vă veţi considera responsabil pentru această situaţie.
Tot ce trebuie să faceţi este să acceptaţi în totalitate momentul. Atunci veţi fi în largul dvs. aici şi acum şi veţi avea o relaţie confortabilă cu sine.
Dar este neapărat necesar să aveţi o relaţie cu dvs.? De ce nu puteţi pur şi simplu să fiţi dvs.? Când aveţi o relaţie cu dvs., vă împărţiţi în două: „eu” şi „eu însumi”, subiect şi obiect. Această dualitate creată de minte este cauza principală a problemelor şi a conflictelor din viaţa dvs. în starea de iluminare, sunteţi dvs. - „dvs.” şi „sinele dvs.” fuzionează. Nu vă criticaţi, nu vă plângeţi de milă, nu sunteţi mândru de dvs., nu vă iubiţi, nu vă urâţi ş.a.m.d. Ruptura produsă de conştiinţa autoreflexivă se repară, iar blestemul ei este înlăturat. Nu există niciun „sine” pe care să fie nevoie să-1 apăraţi, să-1 protejaţi sau să-1 hrăniţi. Când aţi atins un anumit nivel de dezvoltare spirituală, există o singură relaţie pe care nu o mai aveţi: relaţia cu sine. Odată ce aţi renunţat la ea, toate celelalte relaţii vor fi relaţii de iubire.

Cap. 1 / Cap. 2 / Cap. 3 / Cap. 4 / Cap. 5

Comandă cartea accesând
www.curteaveche.ro

Cap. 6 / Cap. 7 / Cap. 8 / Cap. 9 / Cap. 10

”Nu ţie îţi e frică de LINIŞTE şi tăcere, ci egoului tău. Egoul apare din zgomotul neîncetat al minţii.” - ECKHART TOLLE